Trecut...

Am învăţat că totul se întâmplă cu un scop.

Astazi citind pe un blog la intamplare,mi`am dat seama ca trecutul nu ai cum sa`l uiti ci doar sa te obisnuiesti cu el.E o parte din tine fie ca iti place sau nu.Nici daca ai bea 3 sticle de tequila nu poti sa il uiti sau sa il stergi de acolo din 'casuta cu amintiri',amintesteti ca mai e inca o 'casuta' aia a vietii iar trecutul face parte din compunerea ei.Nu exista om fara trecut,asa cum nu exista doua amprente identice.Nu poti sa iti suni cel mai bun prieten si sa ii spui : 'hai.azi dau de baut,vreau sa ma fac manga,sa intru` sub masa,vreau sa`mi uit trecutu`!'.
Adeseori vrem sa fugim de el,dar uitam ca el lasa rani adanci in urma.De dragoste,de dezamagire,de vinovatie.Sunt rani care cu timpul prinde coaja,dar la cea mai mica atingere coaja se rupe si sangele da pe afara si apoi povestea se repeta.Fiecare avem slabiciunile noastre si bineinteles ca toate vin odata cu trecutul.Cu toate ca ranile se mai vindeca si mai dispar ele totusi lasa cicatrici,poate nu dor,dar au un aspect urat si nu o sa te lase sa uiti niciodata ce au ascuns.
De ce ne dorim cu ardoare ca sa uitam trecutul,regretele,amintirile?
Poate crezand ca din cauza lor prezentul este in ceata iar viitorul nu se vede?
De ce am vrea sa uitam o parte din noi? (partea aia care a contribuit sa ajungi pana la varsta asta).
De ce tot despicam firu` in cinspe` ca apoi sa ne intristam? cand putem sa radiem de fericire?
De ce nu devenim 'prieteni' cu trecutul,sa il infruntam,sa ne obisnuim cu el ca pana la urma asta e realitatea...
Poate ca pana la urma o sa invatam ca (virgula) catodata,este mai bine sa infruntam realitatea decat sa ne ascundem dupa ea`..